Antonio Robert Andrei
Profesor de actorie și mișcare scenică
Cu o experiență de peste 7 ani în teatrul profesionist, în prezent este colaboratorul Teatrului Național din București. Nominalizat la premiul UNITER pentru Cea mai bună piesă românească a anului 2019, are peste 20 de texte de teatru scrise, montate în teatre din țară și peste hotare.
Spune întotdeauna că iubirea e punctul său de sprijin în orice activitate și consideră că oamenii sunt capabili să iubească doar atât cât să se simtă confortabil. Și ăsta e un dezavantaj al lumii de astăzi. Textele lui sunt povești pline de adevăr, de cele mai multe ori sfâșietor, sau simple dovezi de incompatibilitate ale oamenilor. Oameni de toate felurile.
Apogeul carierei sale a fost, este și va rămâne one-man-show-ul său EXPLOZIV, de Elise Wilk, în regia atentă și delicată a lui Adi Iordache. “Cu o tandrețe care te cuprinde întru totul, cu o impunătoare tehnică teatrală, Antonio Andrei mânuiește timp de o oră și jumătate destinele a 5 personaje desprinse parcă din tragediile antice.
Am fost impresionată de expresivitatea sa, de firescul interpretării, dar și de iubirea lui Antonio pentru spectacolul ăsta. Reușește să fie adevărat, să te facă să plângi și să îl iubești până în măduva oaselor!” – Corina Groza, despre spectacolul Exploziv
Criticul de teatru Alex Nunescu spune despre el: “Ochii lui nu pot fi uitați. Te urmăresc zile întregi. Disperarea din privirea personajelor lui este fermecător de specială. Un tip radiant, impunător, solar, cald, cuceritor și seducător până la ideal.
O întâlnire plăcută cu un viitor teatrolog de excepție.”